Un celebru actor britanic a fost DEPORTAT din India

Un celebru actor britanic a fost DEPORTAT din India
Publicat: 21/12/2015, 18:18

Starul britanic, în vârstă de 38 de ani, a ajuns în India, sâmbătă, la ora locală 01.30, la bordul unui avion al companiei British Airways care decolase din Marea Britanie, însă actorul a fost reținut imediat după aterizare și a fost plasat, la ora 04.00, la bordul altei aeronave, operată de aceeași companie, cu destinația Londra.

Potrivit unor surse aerportuare, reprezentanții Biroului pentru Imigrație (BOI) ar fi putut să îi permită starului să rămână pe teritoriul Indiei o perioadă mai îndelungată, în virtutea unui permis special, în ciuda faptului că starul britanic nu avea o viză validă.

Orlando Bloom, care fusese invitat în mod oficial în India pentru a promova turismul, în calitate de invitat al acestui stat, solicitase o viză turistică electronică în urmă cu câteva săptămâni, însă a aflat că aceasta i-a fost refuzată doar după ce a aterizat la New Delhi.

Pentru a-l readuce pe actor în India, duminică, ministrul de Externe indian, Sushma Swaraj, a fost nevoit să intervină foarte repede și să obțină o viză validă pentru Orlando Bloom, pentru ca acesta să revină la New Delhi cât mai repede.

Potrivit unei surse, actorul a fost foarte supărat din cauza acestei situații neplăcute și a deportării sale, mai ales că nici el, nici echipa sa de consultanți nu erau la curent cu faptul că exista o problemă cu solicitarea pe care o făcuse în vederea obținerii vizei respective.

În plus, Orlando Bloom a avut de suferit din cauza unei infecții stomacale, care l-a împiedicat să urce la bordul primului avion pentru a se întoarce în Marea Britanie, fiind nevoit să aștepte câteva ore înainte de a lua următorul avion spre Londra.

„Orlando a fost invitat pentru un program guvernamental. Comportamentul arogant al angajaților de la Biroul pentru Imigrație a pătat imaginea Indiei în lumea întreagă, deoarece l-au deportat în mod intenționat, chiar dacă aveau la dispoziție alte opțiuni care i-ar fi permis să rămână aici”, a declarat un oficial al Aeroportului Indira Gandhi din New Delhi pentru publicația indiană Mail Today.

„O viză a fost emisă pe numele lui după intervenția ministrului Sushma Swaraj, iar Orlando Bloom a revenit la New Delhi, duminică”, a adăugat aceeași sursă.

Alți angajați ai aeroportului, care au fost prezenți în momentul deportării actorului, spun că angajații BOI ar fi putut să îi ofere starului britanic un permis de aterizare temporar.

Acel document permite pasagerilor să rămână în țara respectivă până la 72 de ore în virtutea unor circumstanțe speciale.

Orlando Bloom fusese invitat în India de ministrul general al regiunii Uttar Pradesh, Akhilesh Yadav, cu scopul de a contribui la promovarea turismului în acea regiune.

Starul britanic ar fi trebuit să îl însoțească pe politicianul Amar Singh într-o vizită la Taj Mahal. Potrivit cotidianului The India Times, politicianul a fost la rândul său extrem de dezamăgit din cauza acestui incident, întrucât urma să organizeze și un dineu oficial, la care actorul ar fi trebuit să fie invitatul de onoare.

Orlando Bloom, care a putut fi văzut în filme precum „Elicopter la pământ!/ Black Hawk Down” (2001), „Troia/ Troy” (2004), „Regatul Cerului/ Kingdom of Heaven” (2005) și „Cei trei muschetari/ The Three Musketeers” (2011), este cunoscut mai ales pentru rolul elfului Legalas din trilogiile „Stăpânul inelelor” și „Hobbitul”. Starul britanic a jucat și în franciza foarte profitabilă „Pirații din Caraibe”, alături de Johnny Depp.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Cât de mult se schimbă vremea în București. Avertisment de ultima oră
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Alex Mica, despre cele mai mari dificultăți pe care le-a întâmpinat: "Un moment critic...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Dorothy Vaughan, primul manager de culoare al NASA. „Nu îți fie teamă să ceri ajutor....